As vrea sa stiu: oare cat timp lumea va sta si va suporta? Oare nu mai suntem constienti, oare ura si distrugerea nu au limite? Oare cuvintele "AJUNGE !!!" si "NU !!!" au disparut cu totul din venele noastre? Stiu la ce va ganditi: vai ce mai melodie, vai ce mai grija. Si atunci va spun: ESTE GRIJA NOASTRA NUMARUL 1 !!! Pentru o lume mai buna, pentru pace, pentru a pune capat acestui cosmar pana nu e prea tarziu. Dar e cineva care sa asculte si sa incerce sa faca ceva in sensul asta? Mai exista fiinta caruia sa-i mai pese in ce mediu traieste?
r
"Do we always play God for our sins??? Many things undeserveds We made them sick". Aceste versuri ar trebui sa trezeasca o alarma, o dorinta, o urma de ingrijorare. Avem nevoie de speranta, incredere si fapte pentru a salva ce a mai ramas.
Noi inca nu simtim asa durerea, pentru ca nu vrem sa bagam in seama durerea altora. Noua ne este inca bine si intoarcem spatele celor ce au nevoie de sustinere. Dar acea durere va veni si la noi si atunci ce vom mai face? Ne vom ascunde, izola de lume? Oameni buni, nu avem unde sa mai fugim !
Oare ce este o crima mai mare? Un terorist care isi leaga bomba de piept si arunca un bloc in aer sau un conducator care printr-o semnatura sa printr-un apel distruge un oras intreg si omoara milioane de oameni? Este o intrebare destul de complicata la care fiecare raspunde in felul sau.
Exista o pofta nebuna pentru distrugere. Se distruge in masa tot: orase, tari, natura, vieti dar cel mai important SPERANTA !
O lacrima curge in speranta ca cineva inca mai crede, inca mai are lumina in suflet. Oare acesta sa fie soarta noastra? Evolutia se face in armamente, gradul de distrugerea cat mai mare, sau in indreptarea spre lumina?
domnu inginer,problema pe care o vad eu la lumea asta e ca toti stam si inghitim sub expresia romaneasca "lasa ca trece".Nu e ok asa.Daca ceva nu ne este pe plac sa spunem NU.NU e NU si DA e DA.Cat despre speranta..mai da-o si la naiba ca deja lumea spera de zeci de ani incoace.E acelasi lucru cu "lasa ca merge si asa".Durerea? ce durere sa mai simtim ca deja e obisnuinta,durerea de orice fel...mai ales cea psihica.Pe mine personal nu ma mai lasa masca mai nimic.Ma uit senin la cate un rah*t care se intampla si nu ma minunez de "cum mi s-a putut intampla una ca asta".Nimanui nu ii pasa de mediul in care traieste,ici colo cate un rasarit caruia ii pasa,dar degeaba e o floare intre multe buruieni... bun articolul si ar trebui sa le dea de gandit,sau mai bine spus de actionat.Bafta domnu inginer
RăspundețiȘtergereMersi mult domnu inginer pentru comment. Da este pacat ca asa rar mai gasesti oameni care sa le pese. Si aceste lucruri despre care spui tu ca ne-am obisnuit sunt datorate faptului ca ni s-a bagat pumnu in gura, ni s-a distras atentia de la aceste lucruri: lupta pentru a pune paine pe masa, munca pana tarziu pentru un trai mai bun, taxele si preturile zburand in sus etc. Pacat ca foarte multe persoane nu mai stiu sa iasa in natura si simplu sa simta cum iarba care te atinge asa finut, vantul care te racoreste, pasarile care canta...Este pacat: omul a ajuns o specie mai animala ca animalul in sine !
RăspundețiȘtergere